Povesteam la un moment dat despre o minunata carticica pe care am gasit-o pe net despre cum sa te impaci cu fosta mare iubire a vietii tale. Da da da J genial! Si in final ma intrebam cum ar fi sa joci fair-play…
Intre timp am mai studiat problema, am analizat-o si am ajuns la o concluzia ca nu e bine. Cel putin nu e bine sa o faci inca de la inceput…si chiar si in timp trebuie sa ramana mereu o “portita” inchisa, care sa puna cateva intrebari ptr celalalt. De fapt nu poti sa intri intr-o relatie fara sa aplici nici o strategie pt ca insasi ideea de a proceda asa presupune sa actionezi conform unui plan. Oricat ai fi de spontan inseamna ca ai ales sa te comporti asa. Acum pe bune…eu nu stiu om care sa faca continuu numai chestii nebunesti, fara sa gandeasca. (poate doar ala din clipu ala cu “o telecomanda, doua ”). Doar instinctul ala de autoconservare pe care il dezvolta fiecare dintre noi din frageda pruncie te face sa “deschizi ochii” din cand in cand si sa analizezi.
Acum pe langa aia care se arunca ca chiorii, adica “spontanii”….exista si extrema aialalta. Nici aia nu sunt prea buni. Aia nu numai ca nu joaca fairplay dar au dezvoltata o strategie a strategiilor pe termen lung, pe care o sa le aplice astfel incat sa vada ei adevarul…sa scoata esenta din esenta. Sa le spunem”profunzi”.Pt ei problema apare atunci cand realizeaza ca toate strategiile nu au dus la mare lucru si ca omul de langa ei (special de profund in aparenta ca nu se incurca ei cu “spontani”) se dovedeste a fi simplu, prea putin complicat…o dezamagire. Iar aici deja se ajunge la drame. Nu din alea gen 3 sudeti ci din alea grave gen Eminem .
In fine…deja nu are rost sa zic mai mult. Concluzia e ca ar trebui sa imbinam cate ceva din fiecare tipologie prezentata mai sus. Doaar ca e dificil sa ajungem la un echilibru iar intelepciunea se capata din greseli ;)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu