zilele trec mereu inegal. Cele libere prea repede iar celelalte in asteptare. Mereu mi se pare ca astept. Nu stu ce dar astept sa se schimbe ceva. Si gandesc ca viata mea nu poate fi mereu asa...eu, intr-o gara, agitandu-ma dintr-o parte in alta sperand sa apara trenul care ma va duce intr-o lume mai buna.
Banuiesc ca sunt putin idealista . E o combinatie tampita la mine intre idealism si optimism bolnav. Am increderea ca nu voi duce un trai plictistor, ca viata mea va fi altfel.
Nu vreau sa cred ca limita umana e sa ai un loc de munca, mai bine sau mai prost platit sa te mariti, sa faci copii, sa ai grija de ei si apoi sa nu mai fii. Nu pot sa fiu obiectiva. Am vazut fericirea din chipul tinerelor mame cand kinderul rade cu gura pana la urechi. Cred ca e minunat...dar totul se rezuma la atat???
Sunt oameni care nu se casatoresc niciodata, care ajung sa traiasca mereu singuri, cu frustrarile lor, cu nemultumirile lor, cu intrebarile lor...care raman neimpartasite. Pare trist. Singuratatea vazuta din afara e ca o boala. E cancer. Uneori ca o stigmata. Dar o fi atat de rau?
Mereu am apreciat persoanele care au realizat ceva in viata, care au iesit in evidenta prin ceva remarcabil dobandit prin munca, pasiune si intelepciune. De cele mai multe ori erau singuri.
Deci trebuie sa alegi ...
Dar nu alegi tu pentru tine sau cel putin asa pare. Drmurile sunt pline de limite, de obstacole, iar luptele par fara sfarsit. Ne incurcam in lucruri mici si uitam sa ne urmam visele. Uitam efectiv sa mai visam, sa mai speram la ceva mult mai bun, mult mai maret decat ce ne va aduce ziua de maine. Ne limitam, ne trasam granitem urmam regulile pentru ca asa stim ca e bine, pentru ca asa ni se spune, pentru ca e mai comod. Iar atunci cand vrei sa iesi din tipare esti criticat, judecat. In timp ajungi de iti pese din ce in ce mai mult de ce spun cei din jur. Ma intreb de ce...Teoretic ar trebui sa fii mai intelept, deci sa realizezi ca tu contezi si nu parerea altora pentru ca nu ei iti traiesc viata.
Totusi...asa devine totul comun, gri.
Mie, aproape toti oamenii pe care ii cunosc mi se par la fel...ca niste fluturi cu aripi frante.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu